Cum sa cresti mare in ochii oamenilor mari

Era intr-o primavara tarzie, chiar spre vara, cand am inceput sa simt primii fiori ai celei mai sincere iubiri. Aveam vreo 8 ani si locuiam intr-un orasel de munte, pe o strada pietruita de tara, martora a celor mai frumoase amintiri ale mele. Eram in vacanta de vara, iar timpul nu mi-l petreceam decat in sala de karate, in casa si in fata portii sau pe strada cu prietenii mei de-o seama. Era destul de lunga vara, dar fiecare zi era speciala.

Una din acele zile, care mi-au ramas foarte bine intiparite in minte, e cea in care l-am vazut pentru prima data pe Tudor, un baiat inalt, cu ochi verzi si par saten, mai mare ca mine cu opt ani jumatate. Nu o sa uit niciodata momentul in care Alina , una din prietenele mele, mi-a facut cunostinta cu el. Aveam senzatia ca vad un zeu in fata ochilor (era mai inalt decat mine cu jumatate de metru) si m-am rusinat foarte tare dupa ce am dat mana. Am fugit in casa.

Era clar ca se intampla ceva cu mine. Simteam o neliniste si o placere pe care nu le mai simtisem pana in momentul ala. Ceva se declansase…Tudor venise in vacanta la bunicii lui care stateau pe o strada perpendiculara pe strada mea. Era prieten cu baietii mai mari si nu aveam nicio legatura. Mi-era foarte greu sa fiu eu in momentul in care ieseam la joaca si el era prin preajma. De fiecare data incercam sa-i atrag atentia ducandu-i mere sau jucandu-ma foarte zgomotos, dar niciodata nu reuseam sa-l captez.
intr-o zi, pe la pranz, cand nu erau foarte multi copii pe strada – eu cu o prietena si el cu un baiat – mi-a venit ideea: sa ma duc sa ma schimb pentru ca nu eram suficient de frumoasa si, pentru ca, acum mai mult ca niciodata eram in atentia lui, trebuia sa arat impecabil. Am fugit repede in casa, m-am schimbat, am iesit si nu stiam ce sa fac sa ma vada. Am luat-o de mana pe prietena mea Elena si i-am spus ca vreau sa ne plimbam pe strada pana la colt si inapoi, iar ea a acceptat fara sa se prinda de nimic. Am facut prima plimbare…nici un semn. Sigur era ceva in neregula cu tinuta mea. M-am dus si m-am schimbat din nou. Iar am inceput sa ma plimb… nimic.

M-am schimbat din nou: tricoul cu franjuri, cel mai frumos tricou pe care il aveam. Degeaba. Am tot schimbat haine si-am iesit sa ma plimb. Dupa o vreme mi-am dat seama ca nu mai am haine de schimb, ca mama o sa inceapa sa ma certe daca vede ce dezordine am facut in dulap si nu o sa ma mai lase sa ies seara la joaca. Din cauza aceasta nici nu o sa mai am ocazia sa-l mai vad. Am intrat in casa foarte dezamagita. Somnul meu de pranz din acea zi nu a fost linistit. Ma gandeam numai la Tudor si in momentele acelea nu-mi doream altceva decat sa fiu si eu MARE ca sa se uite la mine. Eram chiar trista.

Daca ma gandesc acum, cred ca atunci incepeam sa simt primele dezamagiri ale iubirii…ce frumos. A venit seara si am hotarat sa nu ma mai interesez deloc de el pentru ca oricum sunt mica, iar lui nu o sa-i placa niciodata de mine.
Am iesit pe strada, am reusit sa o conving si pe sora mea mai mare decat mine cu opt ani jumatate sa iasa cu mine. in momentul in care am inchis poarta si m-am intors spre strada, l-am vazut in fata noastra pe Tudor care o saluta pe sora-mea si venea sa vorbeasca cu ea. stiam ca se cunosc dar nu ma gandeam ca vor sta la povesti tocmai atunci cand eu ma hotarasem sa nu-l mai vad si sa incerc sa-l uit. si cum stateau ei si povesteau, aud: – Ce faci Maria, nu vrei sa te iau in brate si sa te rotesc? M-am inrosit toata, am simtit cum tot sangele imi vine in cap, se duce pana in colturile gurii, mi le largeste si o sa-mi iasa un zambet care nu ar fi trebuit sa iasa acum pentru ca eu trebuia sa fiu suparata pe el…- DA, VREAU.

In momentul in care i-am simtit mana pe mijlocul meu am stiut ca el e baiatul cu care vreau sa-mi petrec viata. Era atat de frumos, radeam atat de frumos impreuna si avea niste maini asa fine ca nu-mi mai doream nimic altceva. Parca toata lumea se rotea in jurul meu. A fost momentul suprem al „relatiei“ mele cu Tudor. A doua zi mi-am facut curaj sa merg la poarta bunicilor lui, sa-l strig si sa-l intreb daca nu vrea sa iasa afara. Mi-au raspuns bunicii lui ca Tudor a plecat la mare cu parintii. Am inceput sa plang.

FacebookGoogle+LinkedInTwitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>