Lupta intre libera cugetare si religie

Preotii egipteni sau indieni dintr-un trecut indepartat vorbeau credinciosilor despre un adevar unic, transmis lor de zeii pe care ii slujeau. In zilele noastre teologii crestini, sau si slujitorii celorlalte culte religioase, se straduiesc in permanenta ca prin intortochete speculatii, sa-i asculte ca adevarul unic si definitiv ar fi cuprins in ,,cartile sfinte”, care, la radul lor, ar fi fost revelate oamenilor de catre divinitate. Aceste ,,adevaruri”, diferite intre ele, desi ar fi trebuit sa fie identice de vreme ce se pretind ca au fost relevate ,,de sus”, au un element comun: lipsa de temei, de corespondenta cu realiatea.

Ori, adevarul inseamna tocmai corespondenta ideilor noastre cu lumea inconjuratoare… Indelunga practica sociala a oamenilor a dovedit, la inceput mai vag, apoi mai accentuat, inconsistenta asa-numitor ,,adevaruri de sus”, a adevarurilor religioase. Fiind, cum scrie Engels, ,,oglindirea fantastica in mintile oamenilor a fortelor exterioare care domina viata lor de toate zilele, o oglindire in care fortele pamantesti iau forma unor forte superpamantesti”, religia, de la primele ei forme si pana la cele contemporane, s-a afirmat ca refractara si chiar ostila cunoasterii adevarate a lumii inconjuratoare.
De la imparatia sa, cu o consecventa impusa de insusi modul ei de a fi – reflectarea denaruta – ea s-a situat de cealalta partea a baricadei, de partea erorii si fanteziei goale, a absurdului si irationalului. Intemeindu-se pe un sistem de principii fundamental false, intreaga sa constructie poarta semnul speculatiei si inconsistentului, al absolutei nocorespondente cu realitatea. Refractata adevarului, religia a gasit in cunoasterea umana un adversar infinit mai inzestrat, singurul apt sa explice lumea si sa ajute omului in activitatea sa transformatoare.

Intreaga istorie, de la aparitia religiei, este traversata de lupta dramatica ditre aceasta din urma si intelegerea lumii asa cum este ea, fara nici un adaos strain. Daca la inceputurile sale cunoasterea umana nu era lipsita de anumite insuficiente teoretice, faptice si chiar de o serie intreaga de elemente fantastice, rod al imaginatiei, treptat, ca urmare a dezvoltarii practicii sociale, ea s-a imbogatit in sensuri, s-a apropiat tot mai mult de esenta lucrurilor si a fenomenelor.

Conceptiile inaintate, materialiste si stiintifice, au avut intotdeauna o orientare ateista. Desfasurata pe o perioada de aproape trei milenii, istoria gandirii ateiste, a luptei impotriva religiei, de la primele elemente aparute in Orientul antic, Grecia si Roma si pana la ateismul marxist, profund stiintific, a cunoscut un progres care ii dovedeste forta si viabilitatea.

In fiecare epoca istorica, gandirea ateista a castigat in adancime si amploare, intarindu-si temeiul si ascutindu-si atacul antireligios.

FacebookGoogle+LinkedInTwitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *